Placintele cu branza (Tyropitakia kourou - Τυροπιτάκια κουρού)


Aceste placintele cu branza sunt foarte populare aici in Grecia, grecii le mananca dimineata la micul dejun sau dupa-amiaza la cafea. De asemenea, reprezinta o alternativa sanatoasa si usor de preparat pentru pachetelul de gradinita sau de scoala, copiii le adora. Rapide si delicioase, iar reteta aceasta a fost intotdeauna de mare succes.  Din cantitatile retetei ies cam 35-40 de bucati.

Ingrediente:

Pentru aluat:

1 cutie iaurt grecesc (300 gr.)
1 cutie (aceeasi de la iaurt) ulei de porumb sau de floarea-soarelui
1 plic praf de copt
1 lingura margarina la temperatura camerei
1 lingurita sare
550 gr. faina

Pentru umplutura:

300 gr. branza feta greceasca (sau telemea) sfaramata
2 oua
piper sau menta uscata (optional, eu nu pun nici una, nici alta)

Pentru uns:

1 ou batut
seminte de susan.

Mod de preparare:

Intr-un bol facem aluatul, punand si amestecand toate ingredientele. Nu are importanta in ce ordine punem ingredientele, doar faina trebuie pusa la sfarsit, putin cate putin pana ce aluatul nu se mai lipeste de maini, insa trebuie sa ramana moale in acelasi timp. De indata ce aluatul este gata ( nu dureaza mult deloc, se face imediat!), il lasam in bolul acoperit cu un prosop timp de jumatate de ora sa se odihneasca. Intre timp, preparam umplutura, sfaramam branza si o amestecam cu ouale. Incepem sa formam placintelele astfel: se ia din aluat o bucata de marimea unei nuci, se face o biluta si se preseaza pe blat, astfel incat sa se deschida un cerc nu foarte subtire. Punem in fiecare 1 lingurita de umplutura si inchidem in forma de semiluna, apasand pe margini bine cu degetele. Punem placintelele in tava tapetata cu hartie de copt, le ungem cu ou batut si presaram cu seminte de susan. Coacem in cuptorul preincalzit la 180 de grade timp de aproximativ 30 de minute.


Comentarii