Orez cu lapte (Rizogalo - Pυζόγαλο)



Orezul cu lapte este un desert usor de preparat, preferat de copii si o solutie buna pentru copiii care nu beau lapte, avand in vedere ca nu contine mult orez, dar si o solutie pentru "faimoasele" cereale cu lapte.

Ingrediente:

4 cani lapte
1/2 cana orez lipicios (cu bobul rotund)
putina sare
1/2 cana zahar
1 vanilie
2 lingurite amidon de porumb
scortisoara

Mod de preparare:

Punem la fiert orezul intr-o oala cu 1 cana de apa si putina sare.
In acelasi timp, incalzim laptele impreuna cu zaharul ca sa se topeasca. Din cele 4 cani de lapte pastram 1/2 cana in care vom adauga cele 2 lingurite de amidon de porumb si vanilia.
Imediat ce a fiert orezul si a scazut toata apa adaugam laptele cu zahar. Micsoram focul si lasam sa fiarba 10-15 minute, amestecand din cand in cand.
Apoi, adaugam laptele pastrat in care am dizolvat amidonul de porumb si vanilia. Amestecam continuu pana cand se ingroasa.
Impartim in boluri si presaram deasupra scortisoara. Mie imi ies de obicei 6-7 boluri de aprox 300 gr. (eu pun orezul in cutii de iaurt cu capac).

Comentarii